Pseudoscrisoare

Vremea a trecut, e o poveste,
Lumea ştie doar ce mai vrea ea,
Adevărul este şi nu este...
Doar finalul lasă umbră grea.

Încotro priveai, vedeai lumină,
Nu credeai că sunt în faţa ta?
Ce-a urmat ştiam că o să vină,
Oare chiar credeai că n-aş putea?

Raza unei stele n-are umbră,
Nu am vrut s-arăt o altă faţă,
O eclipsă dă lumină sumbră,
Răsăritu-i doar de dimineaţă.

A rămas... şi n-ai ştiut alege
Timpului o cale de-mplinire,
Undeva, eu am ştiut culege
Laurii speranţei de iubire...

Nuntă cu torţe

Sunt un resort ce nu mai are loc
În tristă-a timpului maşinărie,
Şi simt că aer nu mai am deloc
Şi-aştept pedeapsa... în contumacie.

M-au pedepsit şi clipele, în plâns,
La rătăciri în nopţi întunecate,
Doar stelele, în jurul meu, s-au strâns,
Să pot avea o nuntă-n şapte sate.

Călătorind, uitat şi neştiut,
Mi-aduc aminte că eu n-am nici casă,
Şi n-am de unde şti de n-am murit
Când îmi puneam şi sufletul pe masă.

Şi-n nunta, ce va fi-n curând să fie,
Inima mea va fi o torţă vie...

Semne de-ntrebare

Mi-ai fost gând şi şoaptă, mi-ai fost floare,
cea mai dragă lacrimă de soare.
Azi, când plec prin viaţă la-ntâmplare,
caut ţărmul valului, pe mare,
obsedând un semn de întrebare.

Mi-ai dat aripi şi mi-ai dat culoare,
însemnând o lacrimă de soare.
Azi, când totul trece la-ntâmplare,
caut drumul ce îmi e chemare,
înrobit de semne de-ntrebare.

Mi-ai fost totul! Nici nu ştii cât doare...
Nu mai eşti tu lacrimă de soare?
Viaţa mea-i un val strivit, se pare,
drumul e mereu la întâmplare
şi-s ucis de semne de-ntrebare.

Dă-mi mâna ta…

Fiului meu, Mihai-Daniel

Dă-mi mâna ta, copil cu chip senin,
Descătuşează forţe nevăzute,
Îndepărtează-mi norii ce revin
Purtându-mă spre praguri absolute.

Dă-mi mâna ta şi redeschide-mi drum
prin vorbe sfinte, spuse-n prag de seară,
Că iarăşi pot remodela acum
Un adevăr ce nu mai vrea să moară.

Dă-mi mâna ta, copil cu gând curat,
Îmi schimbă iarăşi noaptea-n dimineaţă,
Şi-ai să-nţelegi, mereu, cu-adevărat
Că pentru tine eu revin la viaţă.

Dă-mi mâna ta şi lasă-mă să-ţi spun
Ce-a fost, ce este, ce va fi cu mine,
Cât pot pecetea lacrimei s-o pun
În gândul ce mă-ndeamnă către tine.

Dă-mi mâna ta! E noaptea iar senină,
Eu vreau, în viaţa mea, numai lumină.