luni, 7 ianuarie 2008

Speranţă în amurg

Mănânc şi plâng... Un colţ amar de pâine,
Tu vrei să ştii că de-abia de îl am...
Aştept mereu, mereu, o zi de mâine
Şi uit de toate câte mai speram.

Nevoie n-am decât de o speranţă,
Tu vrei să ştii că nu o s-o mai am,
Aştept mereu şi pun într-o balanţă
Pe cel ce sunt, pe cel care eram.

Mănânc acum un ultim colţ de pâine,
Mănânc şi-n suflet lacrimile curg,
Îmi pun speranţa într-o zi de mâine,
Chiar dacă-n viaţă eu sunt în amurg.

M-am învăţat să nu-mi doresc prea multe,
M-am învăţat să nu privesc în zări,
Dar cum mai nimeni n-o să mă asculte,
Mă cheamă iar un dor de depărtări...