Zi de Crăciun

Va veni Crăciunul, dar, la mine,
Va fi doar o zi ca până-acum,
Am să tai încă un colţ de pâine
Şi o să mă uit, mai lung, pe drum.

Am să pun paharele pe masă,
Le voi umple chiar cu un vin bun
Ca să cred o clipă că nu-mi pasă
Că trăiesc acest pustiu Crăciun.

Vor veni copii să îmi colinde,
Le voi spune că sunt bucuros,
La poveşti cu ei mă voi întinde,
Ca să uit că toate-mi ies pe dos.

Seara voi aprinde-o lumânare
Să-mi văd umbra pe pereţi dansând,
Şi-am să mint că-i doar o întâmplare
Că petrec această zi plângând.

Va veni Crăciunul şi la mine,
Am să îl petrec cum pot şi eu,
Şi-mi va fi mai clar un fapt, în sine,
M-a uitat până şi Dumnezeu.

Întrebarea ca prezent

A fost iubire sau o încercare
de-a rezista dorinţei de-a trăi?
Rămas-am doar cu-această întrebare,
cînd, obosit, conjug verbul a fi.

Dă voie amintirii să privească
ceea ce vrea, nu doar ceea ce ştii,
Şi dacă poţi tu las-o să rostească
de ce îmi simt şi vorbele pustii.

Ne-a măcinat orgoliul unei clipe,
sau ne-am lăsat de viaţă doborâţi?
Acum ne dăm ca pe-un tribut risipei
şi ne simţim în suflete urâţi.

Când dam crezare spuselor păgâne
şi aruncam cu falduri de noroi,
Nu ne-ntrebam ce oare va rămâne
din tot ce-a fost frumos, cândva, ‘ntre noi?

Ce vom simţi când într-o dimineaţă
unul din noi din ceruri va privi?
Vom învăţa că-n copcile de gheaţă
dacă vroiam, averi puteam găsi.

Am refuzat, fără s-avem motive
un adevăr al omului de rând.
Răspunsurile mele-s obsesive
iar tu nu-mi crezi nici lacrima căzând.

Inacceptabil

Dinspre trecut simt numai vântul rece,
Simt chiar în suflet crivăţul câinesc,
Aş vrea o clipă să o pot petrece
Uitând de tot ce pare-a fi lumesc.

Tot hăituit de vorbe-nveninate
Încerc să redescopăr că trăiesc,
Spun unii c-aş avea numai păcate
Şi, că iubind, mereu păcătuiesc.

Poate, de mine, mulţi ar vrea să ştie
Ce-am fost, ce sunt, cum viaţa mi-am trăit,
Eu însă ştiu că, în copilărie,
Vieţii, să-i dau foc, mi-aş fi dorit.

Am pus mereu un semn de întrebare
Chiar dacă un răspuns era găsit...
Şi-am înţeles că viaţa-i o-ntâmplare
Şi nu-i poţi da un drum prestabilit.

Mereu se simte vântul. Şi e rece,
Şi vorbele asupră-mi se abat,
Azi nu mai vreau să ştiu că timpul trece
Şi, orice-ar fi, mi-asum acest păcat.

Chiar de va fi să lupt cu-ntreaga lume,
Vreau să rămân un om adevărat,
Şi n-am s-accept nicicând ca al meu nume
Prin mlaştină să ştiu c-a fost purtat.

Haos existenţial

Viaţa mea... un haos indecis,
Numai puncte, puncte şi... suspans,
Trec mereu o punte spre abis,
Răvăşit de-al vieţii tainic dans.

Între întâmplare şi normal
Căutarea tainic m-a împins
Să mă-mpotrivesc oricărui val
Şi să nu ştiu să mă dau învins.

Adunat-am anii într-un număr
Şi trec astăzi încă un hotar,
Toamna mi se-aşează pe un umăr
Şi-mi arată umbra-n calendar.

Orişicâte lacrimi uit să şterg,
Cerul, de-l privesc îl simt senin,
Am un drum pe care vreau să merg
Şi povestea mea eu s-o termin.

Răvăşit de-al vieţii tainic dans.
Trec mereu o punte spre abis,
Numai puncte, puncte şi... suspans...
Viaţa mea... un haos indecis...