miercuri, 28 noiembrie 2007

Peste timp, probabil

Când vor mai trece ani, vei înţelege
Minciuna, ce te-a prins în mreaja ei,
Şi, care, ca o literă de lege,
Ţi-a spus să îmi dai foc... Azi asta vrei?

Vei fi rănită când vor trece toate
Şi-ai să cunoşti ce drumuri ai strivit,
Trecutului, dând sens, vei şti că poate
Cu lacrimi, până-n sânge, te-am iubit.

Când ţi-ai clădit un surogat de soartă,
În ochii mei cuţite-ai aruncat,
Şi-atunci când tu treceai deja de poartă,
M-ai şi văzut, pe mine, c-am plecat.

Uitasei însă că puterea trece,
Iar vremea bună-aduce şi furtuni,
Că vara-i rea când iarna nu e rece,
Că nu există numai oameni buni.

Eu am rămas plângând privind plecarea,
Tu mă priveai gândind că-s dedesubt,
Şi n-am să înţeleg că n-am chemarea
Acelui val ce diguri mari a rupt.

Curând, curând, o ţorţă nevăzută
Va lumina întregul timp trecut,
Şi ai să vezi că lupta ta-i pierdută,
Dar ce folos la câte am pierdut?